Declaraţii ROSAAC

sjaak_monsterDeclaratia ROSAAC cu privire la importanta prevenirii si tratamentului cu ocazia zilei mondiale anti-drog – Vineri 25 iunie 2010

O parte a efortului Coalitiei împotriva Abuzului de Substante si a Adictiilor din Romania – ROSAAC este orientarea catre prevenirea abuzului de alcool si droguri. A preveni este intotdeauna mai bine decat a trata! Insasi realitatea ne-a invatat ca multi oameni care n-au beneficiat de un program de prevenire corect au sfarsit in abuzul de substante adictive sau au devenit dependenti, in ciuda eforturilor de prevenire facute.

Statisticile arata ca in acest moment Romania numara aproximativ 2 milioane de alcoolici si intre 300.000 – 500.000 persoane dependente de droguri. Capacitatea de tratament, daca ar fi sa adaugam toate serviciile (rezidentiale si ambulatorii) reprezinta 0.20-0.25% (sursa: ANA 2007, 2008; Degi, 2010.) Rata mortalitatii in cazul alcoolismului erste de 2.7 ori mai mare in Romania decat in alte tari europene (EU: 82.88 / 100.000; RO: 220 / 100.000) – sursa WHO 2008, 2010.

In realitate, aceste cifre sunt, cu siguranta, mai mari. Serviciile psihiatrice si de tip “harm reduction” (schimbul de seringi si distribuirea de metadona si prezervative) par a fi singurele facilitati acordate de catre Guvernul Romaniei. Din pacate, este binecunoscut faptul ca aceste programe nu aduc recuperarea (vindecarea) celor dependenti, ci doar “ingrijirea” lor pentru o vreme.

ROSAAC ofera la ora actuala 114 locuri pentru tratarea in regim rezidential (24 ore/zi – 7 zile/saptamana) si 464 locuri in centre ambulatorii de tratament si consiliere. Fiind constiente de nevoile imense ale celor dependenti si a membrilor famiiloilor acestora, organizatiile ROSAAC simt nevoia sa-si mareasca capacitatea de a oferi consiliere si tratament. O zi de tratament in regim rezidential costa 80 – 100 lei/persoana. Cerem Guvernului Romaniei sa ia act de eforturile pe care le depunem si sa isi aduca contributia sa la costurile pe care organizatiile ROSAAC le fac zilnic. Pana in prezent am beneficiat doar de finantari externe.

Cand vorbim despre recuperare sau despre ghidarea persoanelor dependente catre abstinenta si catre un program de succes de re-integrare din Romania, ROSAAC detine o diversitate de modele terapeutice care pot fi oferite in diferite localitati sau judete din Romania. ROSAAC ofera la fel de bine mai multe tipuri de tratament: ambulatoriu, centru de zi si rezidential. Modelele terapeutice folosite variaza de la abordarea celor 12 Pasi, Modelul Minnesota, Modelul Portage, Modelul Teen Challenge, Modelul Mana Deschisa (specializat in adictii si in tratarea tulburarilor de atasament). De asemeni, atat barbatii cat si femeii sunt bineveniti, iar in unul dintre centre, femeile dependente pot veni impreuna cu copiii lor.

Din pacate, ROSAAC este una dintre foarte putinele optiuni de recuperare bazate pe tratament din Romania. ROSAAC crede in eficienta abstinentei, a recuperarii si a re-integrarii. Majoritatea clientilor nostri devin membri pe deplin integrati in societate. Pana in prezent, organizatiile ROSAAC, nu au primit nici un ajutor din partea Guvernului Romaniei. Cu toate acestea, noi ne vom continua eforturile.

ROSAAC constata cu regret, inca o data, ca in procesul modificarilor legislative din Romania, nu se acorda importanta preventiei si tratamentului.

ROSAAC recunoaste ca in ultimele zile inca 8 substante au fost incluse pe lista drogurilor ilegale, dar, cu toate acestea, magazinele de plante “etno botanice” sunt deschise si functionale. Un program de prevenire la nivel guvernamental ar insemna, cel putin asa consideram noi, ca Guvernul Romaniei sa actioneze in mod hotarator impotriva acestor amenintari la adresa bunastarii spirituale, emotionale si fizice ale tinerilor nostri.

Peste 20 milioane de dependenti din toata lumea nu au acces la nici un tip de tratament. Motivele pot fi: lipsa finantarilor, lipsa de viziune, de politici, indiferenta si altele. Adevarul este ca ne-tratarea unui dependent costa un guvern mult mai mult decat tratarea lui. Ne referim la costurile medicale (medicii de familie, spitalele, interventiile urgente, ambulantele, medicamentele), politia, tribunalele, judecatorii, avocatii, inchisoarea si somajul. Ca sa nu mai pomenim de costurile medicale ale familiei care sufera la fel ca si dependentul insusi.

Sjaak Monster
Presedinte al ROSAAC