Centrul de Terapie din Ozd a funcționat fără întrerupere pe durata stării de urgență și își continuă activitatea și acum, în perioada stării de alertă. Colegii noștri terapeuți, asistenți sociali, preoți, în locul navetei obișnuite la fiecare două zile din Târgu-Mureș, Cluj-Napoca și Odorheiu-Secuiesc, s-au organizat în două ture, mutându-se în Centru timp de două săptămâni, apoi au intrat în izolație la domiciliu, schimbându-se între ei la fiecare 14 zile. Iată ce povestesc despre schimbările aduse de pandemie și despre felul în care acestea au marcat comunitatea clienților:
Zsolt Bartha: „Am venit la Ozd pe 11 mai și voi rămâne până pe 25 mai. Eu conduc ergoterapia. Este o sarcină foarte interesantă, deoarece în timpul activităților băieții vorbesc cu mine foarte deschis despre ceea ce îi preocupă iar eu îi ascult și le răspund cu tot atâta sinceritate. Starea lor de spirit este întotdeauna fluctuantă (nu numai acum!) și depinde în mare parte de rezultatele obținute în cursul terapiei sau de veștile primite de acasă. În timpul carantinei, băieții au acceptat faptul că nu pot pleca acasă și nu pot primi vizitatori. Au înțeles că nici situația de afară nu e mai plăcută.
Nu pot spune că am întâmpinat dificultăți speciale. Mai apare câte o situație incomodă dar așa e viața într-un centru de reabilitare.
Eu personal am avut și am și acum parte de multe bucurii. Una este că în timp ce toată lumea asculta slujbele online, noi am avut ocazia să avem slujbe adevărate, cu preot! A fost așa de frumos, mai ales la Paști, când am avut parte și de cina Domnului.”
Géza Geréb: „Am fost de serviciu în centrul de terapie între 20–27 aprilie și am fost din nou între 11–25 mai, în calitate de consilier în adicții și pastor. Am avut discuții foarte profunde cu cei trei clienți cărora le sunt mentor și consilier, căutând corelațiile dintre copilărie și dependență. În fiecare zi, când sunt de serviciu, susțin seminarul de după-amiază, acesta fiind foarte important, pentru că aici rezidenții interacționează între ei, vorbind sincer despre propriile lor vieți. De fiecare dată explic un pasaj din Biblie. Seara, după ce am petrecut toată ziua cu ei, ca un cuvânt de încheiere, Dumnezeu mi se adresează și mie. Acum, în timpul carantinei când nu sosesc rezidenți noi, ne-am obișnuit mult unii cu alții și atmosfera este mult mai familiară. Pentru mine, această perioadă a fost frumoasă și binecuvântată, am reușit să cunosc de mai de aproape povestea vieții multora dintre clienți.”
László Gergely: „Am fost alături de rezidenți în perioada 27 aprilie – 11 mai. Mi-am făcut munca obișnuită. Ceea ce era mai special, că petrecând mai mult timp în Centru, am reușit să discut cu mai multe persoane care nu erau clienții mei. Au fost care mi s-au adresat, cu alții am inițiat eu discuții.
Ceea ce privește starea de spirit a rezidenților, la începutul carantinei a existat o oarecare tensiune deoarece toată lumea s-a simțit închis, dar aceasta până la urmă s-a potolit. Le-am oferit posibilități suplimentare de comunicare (de ex. videochat) dar nu au profitat de această ocazie, cel puțin nu am văzut-o. Această tensiune s-a manifestat mai degrabă în relațiile dintre clienți. Au existat multe conflicte între ei, dar pentru noi, personalul de specialitate, acestea sunt oportunități bune pentru munca de terapie: apar subiecte bune de discutat în astfel de momente.”
Mária Horváth: „Aceasta este a doua mea tură în această perioadă pandemică. Munca este în mare parte aceeași, doar că acum nu sunt aici pentru două zile, ci pentru două săptămâni la rând. Este un lucru bun să văd în întregime procesul terapeutic. În cursul turelor de 2 zile participasem doar la o mică parte sau la un moment al acestui proces, apoi îl predasem colegului care intra în tură.
Ceea ce se întâmplă afară în timpul pandemiei, își pune amprenta şi pe viața din Centru. Din procesul terapeutic lipsește admiterea noilor clienți, primirea lor de către cei actuali, transferul experiențelor, acestea fiind elemente esențiale în procesul de recuperare, ca și vizitele periodice la domiciliu pentru membrii deplini și vechi, care au un rol important în reclădirea relațiilor familiale, în pregătirea lor pentru părăsirea Centrului, în păstrarea legăturilor. Acest lucru nu este posibil acum.
Izolarea duce la aprofundarea relațiilor dar aduce și conflicte. Asistăm zilnic la lupte, conflicte, cereri de scuze și iertări. Avem un rezident care în cursul a doar câteva săptămâni și-a pierdut două rude apropiate. Un unchi i-a murit din cauza infecției cu COVID-19, iar nepoata sa a suferit un accident mortal de mașină. Grupul i s-a alăturat empatic, sprijinindu-l și încurajându-l ca o familie. „Ce bine, că mă aflu aici, afară nu știu ce mi s-ar fi întâmplat”, ne-a mărturisit el. La petrecerea de adio a doi dintre clienți (din 15) ne-am dat seama cât de strânsă a devenit legătura emoțională între rezidenți și cât de mult le vor lipsi ei acelora care rămân.”
