În data de 6-7 iunie 2019 a avut loc la Câmpina și Băicoi întrunirea anuală a membrilor Federației ROSAAC. S-a trecut în revistă raportul activităților pe anul precedent, respectiv situația financiară a Federației. Reprezentanții organizațiilor membre au dezbătut mai multe subiecte legate de domeniul în care activează atât Federația cât și organizațiile constituente ale Federației. Cei prezenți și-au exprimat atașamentul față de valorile și viziunea ROSAAC și s-au înțeles să colaboreze și în viitor. Pe lângă organizațiile membre, cu statut de observator, au fost invitați și reprezentanții de la Portul Speranței din județul Sibiu. În afară de dezbaterile strict legate de activitățile și planurile ROSAAC, cei prezenți au avut ocazia să viziteze centrul de femei Mână Deschisă de la Câmpina, respectiv activitățile de autogospodărire din cadrul acestei organizații membre. Întâlnirea propriu-zisă a Adunării Generale ROSAAC a avut loc la Băicoi în mansarda Școlii particulare de limbă engleză EDEN.