Mă numesc Ferenc Varga, sunt alcoolic dar la Centrul de Terapie din Ozd mi-am regăsit liniștea și sănătatea sufletească.
Am început să beau în tinerețe, cu gașca din sat: câte o bere, câte un chef, distracții, baluri, etc., Apoi a venit armata. Acolo simțisem deja că am probleme cu alcoolul dar eram prea mândru să recunosc că sunt alcoolic. Mai târziu, la fabrica de sticlă din Târnăveni primul drum după muncă l-am făcut cu colegii la cârciumă, asta era de la sine înțeles. Nici în străinătate nu m-am potolit, unde cu prietenii bulgari și polonezi am băut mai mult decât am mâncat. După ce m-am întors acasă am pierdut vreo 5 locuri de muncă, nu m-a interesat nici familie, nici copii, nici părinți, nimica. Lovit, bătut, dormeam în șanțuri, nu-mi era nici rușine, nici frică de Dumnezeu care pentru mine era un 0. Am fost fost fericit doar atunci când am reușit să mă îmbăt până la inconștiență.
În 2006, total scârbit de viața pe care îl duceam și de comportamentul meu față de cei dragi, am vrut să mă sinucid. Am băut erbicid, fiind convins că coșmarul se va sfărși, dar Dumnezeu a avut alte planuri cu mine. Când m-au vizitat în spital, mama și soția mea mi-au spus că există un centru de terapie la Ozd pentru alcoolici, acolo m-ar putea ajuta. I-am întrebat cu dispreț: „Ce vreți de la mine? Ce poate fi acolo? Chiar Isus?!” După un ceas-două de frământări m-am hotărât să încerc totuși, oricum n-am nimic de pierdut. „Doamne, ce se va întâmpla cu mine? Ajută-mă, că singur nu pot să fac față!” Atunci m-am rugat pentru prima oară în viața mea.
Am vrut să stau doar 3 luni, dar până la urmă am rămas 9, terminând terapia cu succes. Mi s-a schimbat viața complet, pentru că Isus chiar a fost acolo! Mi-a dat o nouă șansă, m-am renăscut! M-am întors acasă cu mare bucurie, hotărât să schimb totul și să redau familiei mele toată dragostea pe care l-am primit, dar am primit o mare palmă: nevasta mea care timp de 9 luni fusese alături de mine sprijinindu-mă, m-a părăsit. M-a durut foarte rău. De multe ori tare aș fi vrut să beau măcar o bere, dar până la urmă am rezistat, rugându-mă: „Doamne, ține-mă acum de mână, nu mă lăsa!”
Acum sunt fericit că oamenii mă respectă, nu am crezut niciodată că voi ajunge vreodată lider în biserică. Cu cei invidioși n-am de-a face, pe colegii alcoolici îi încurajez, iar acelora care îmi oferă băutură le spun că nu am voie să beau pentru că sunt alcoolic. Îmi continui drumul pas cu pas cu Isus a cărui dragoste față de mine nu se schimbă niciodată.
