De fiecare dată când îmi amintesc ziua în care am pășit pentru prima dată pragul centrului de reabilitare al Asociației Mâna Deschisă, mă emoționez foarte tare. În aceeași zi de marți, 23 martie 2010, am consumat pentru ultima dată heroină, metadonă și etnobotanice, așa-zisele droguri ‘legale’.
La vârsta de 23 de ani, după o dependență care a durat 8 ani, după ce am pierdut aproape tot, în momentul în care toți cei din jur mai puțin mama mea, mă ocoleau ca pe un bolnav de ciumă, după ce am ajuns la capătul propriei ființe, când în mine însămi am zis: ,,până aici, îmi doresc să mor de supradoză, undeva într-o scară de bloc”, am ajuns ca printr-o minune, împinsă parcă de o chemare divină la Mâna Deschisă.
Venind de pe fundul prăpastiei, pot să spun cu toată siguranța că nu există altă scăpare pentru noi dependenții de droguri, afară de Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, singurul care poate vindeca o inimă atât de goală ca a unui dependent. Totuși, eu cred că noi toți avem nevoie de El.
Mulțumesc oamenilor minunați de la Mâna Deschisă care m-au iubit când nu mai valoram nimic pentru societate: Viorica Rusu, Ioana Vasile, Georgiana Dragan-Moldoveanu, Sara Marina, sora Maria Manea, Emilia Mihai, Loredana Nagel, Iulia Toader, Henk Pas, Larisa și Marshall Mckenna! Datorită disponibilității voastre de a fi mâinile Domnului Isus pentru viața mea, astăzi sunt în viață, o mărturie pentru El. Vă iubesc!
Azi, sunt pe baricade, ajutând la rândul meu pe cei care sunt încă acolo de unde eu am venit.
Aceasta este mărturia Adinei Buciuman care ne emoționează și pe noi la fel de tare ca pe ea. Îi mulțumim Domnului pentru astfel de victorii cu care ne încurajează să mergem mai departe. Adina este astăzi alături de noi, împreună cu soțul ei, voluntariind de fiecare dată când au posibilitatea, oriunde este nevoie în comunitatea noastră. Suntem binecuvântați!
