Starea de urgență introdusă în luna aprilie ne-a determinat atât pe mine cât și pe colegii mei să ne reevaluăm activitățile și să căutăm noi modalități de conectare cu grupurile noastre țintă. Acest lucru a fost crucial, deoarece plictiseala, singurătatea, și nesiguranța cauzată de izolare și de eventuala pierdere a locului de muncă au amplificat simptomele dependenței.
Pentru început grupurile de sprijin s-au mutat în spațiul online. Acest lucru era avantajos pentru clienții din străinătate și pentru cei care astfel își puteau continua terapia fără întrerupere, dar avea și dezavantaje pentru cei care nu-și puteau asigura un spațiu separat pentru munca în grup, fără să fie auziți de ceilalți membri de familie sau de partenerul toxicoman. Generația mai în vârstă a întâmpinat dificultăți în folosirea tehnicii și prezența online le-a fost străină. Cu toate acestea, au existat și cazuri în care nepoții și-au ajutat bunicii să se implice. Cei care nu au avut posibilitatea să ni se alăture au fost contactați telefonic cu regularitate.
Am lansat, de asemenea, îngrijirea pastorală și consilierea individuală online. Ecoul slab ne-a confirmat experiența: nimic nu poate înlocui întâlnirile personale. Cu toate acestea, temporar a oferit oportunitatea de a nu întrerupe ședințele de terapie care începuseră deja. Pe măsură ce tot mai multe persoane ne contactează din străinătate, vrem să păstrăm și să consolidăm această formă de consiliere pentru cei care nu au ocazia să vină personal.
Am lansat și o serie de conversații interactive online, intitulate „Există viață și după dependență”, pe care intenționăm să le continuăm de două ori pe lună. Primul subiect a abordat problema anxietății și a libertății, al doilea rolul rudelor și oportunitățile lor de ajutor, iar al treilea relația dintre sănătate și alcool. Această serie are mai mult un caracter post-terapeutic și este în special urmărită de cei care au fost implicați deja în vreuna din activitățile noastre.
Slujbele de duminică difuzate online din Centrul de Terapie din Ozd sunt foarte populare mai ales în rândul familiilor clienților participanți la programul terapeutic de lungă durată, deoarece astfel și ei pot fi alături de aparținătorul lor și pot avea parte de atmosfera familială a căminului, dar sunt urmăriți totodată și de foștii rezidenți și participanți la programele noastre terapeutice.
Suntem recunoscători că Dumnezeu ne-a dat putere pentru toate acestea și ne-a arătat din nou că pentru El nimic nu este imposibil. Trebuie doar să-l urmăm și să profităm de oportunitățile pe care ni le oferă.
Éva Bartha
