Mărturii

Primul contact cu drogurile l-am avut la varsta de 17 ani. Unii dintre prietenii din anturajul meu din cartier incepusera sa consume heroina de ceva timp si ne spuneau cat de fascinant este. Am inceput prin a consuma si eu, primele 6 luni la tigare, dupa care, pentru ca corpul imi cerea din ce in ce mai mult, am trecut la seringa. Am consumat 8 ani de zile. In primii doi ani consumam de placere si mai ales pentru ca prietenul meu cel mai bun, fiind foarte bogat, imi cumpara si mie. Dupa aceea el s-a mutat in alta tara, asa ca am vrut sa ma opresc, insa m-am trezit ca am dureri mari, asa ca, pentru a evita aceste dureri, am inceput sa comit tot felul de infractiuni pentru a-mi face rost de bani sa-mi iau doza. Corpul meu si psihicul meu o cereau mereu. Dupa 5 ani de consum nu mai aveam nici un singur prieten. Iubita, cu care urma sa ma casatoresc, s-a despartit de mine. Familia m-a dat afara din casa si traiam de 3 luni pe strada, cand m-au gasit cei de la Teen Challenge. Nu am terminat liceul si nici nu m-am mai putut apuca de facultate. Nu aveam un serviciu stabil. Lucram cu ziua pe unde apucam, insa nu eram in stare sa ma tin de un serviciu. Nu mai aveam unde sa locuiesc dar mi s-a nascut o dorinta puternica de a-mi schimba viata. Inainte sa-i intalnesc pe cei de la Teen Challenge am vrut sa ma sinucid. Dupa ce am venit la Centrul lor, in prima luna, a fost usor, insa pe masura ce trecea timpul era din ce in ce mai greu pentru ca incepea schimbarea si imi era foarte greu sa renunt la multe lucruri pe care le-am facut toata viata si in care credeam cu tarie. Schimbarea nu e deloc usoara. Sunt inca in lupta. Tinerii ar fi bine sa nu creada ca daca incearca o data droguri si vad cum e, se vor putea opri acolo. Nimeni nu a putut. Nici eu.

Catalin Georgescu
26 ani

Prima data am inceput sa consum marijuana si hasis in clasa a IX-a la liceu. La 21 de ani m-am apucat de heroina – primele 3 luni la tigare, dupa care la seringa. Prietenul surorii mele consuma si, petrecandu-mi tot mai mult timp cu el, am avut si eu dorinta sa consum. Asa am inceput. Apoi el m-a introdus intr-un anturaj de consumatori, din care mi-a fost foarte greu sa mai ies. Am consumat 4 ani de zile. La inceput ma drogam in grup cu prietenii care imi dadeau din dozele lor. Dupa un an insa, grupul s-a destramat si am ramas cu stari de rau. Pentru a evita aceste stari, am inceput sa fur pentru a-mi cumpara droguri – la inceput de la prieteni, dar apoi si de la familie. Astfel m-am vazut prins intr-un cerc vicios, din care nu mai puteam iesi. Relatiile mele s-au destramat. Am lucrat la SRI insa datorita consumului am pierdut acest serviciu. Imi pierdusem abilitatea de a pastra un serviciu, chiar daca incercasem in mai multe parti. Apoi am fost data afara din casa. Mi-am vandut pana si masina sa-mi cumpar droguri. Eram intr-o situatie disperata pe toate planurile. Nu mai aveam unde sa stau, relatia cu familia era rupta. Ajunsesem la saturatie legat de modul de viata pe care il aveam. Acum sunt la Centrul Teen Challenge. Recuperarea este grea. Mai ales la inceput, cand nu intelegeam multe, era greu, insa pe masura ce citeam si studiam Biblia si alte materiale, mi-am dat seama ca ceea ce eram pe cale sa descopar era adevarata viata. Asa ca tot ce am facut a fost sa imbratisez aceasta viata. Cand ma gandesc la alti tineri, le doresc sa nu incerce droguri nici macar o data, sub nici o forma. Poate fi fatal!

Dan Dragan
25 ani

Prima data am incercat droguri la 13 ani printr-un prieten de la scoala. La inceput am fumat heroina timp de 4 luni, dupa care am inceput sa ma injectez. Am consumat 10 ani de zile. Dupa o luna de la primul contact cu drogurile am inceput sa consum zi de zi si chiar de 2-3 ori pe zi. Dupa 3 luni am inceput sa simt ca mi-e rau daca nu consum, ceea ce m-a fortat sa continui sa consum, indiferent daca vroiam sau nu. Din cauza drogurilor am intrerupt liceul. Am doar 9 clase terminate. Prietenii s-au distantat de mine si nu reuseam sa imi mentin locul de munca. Mi-am pierdut increderea în mine si in altii. De mai multe ori am fost plecat de-acasa pentru perioade scurte. Dupa ce s-au scurs astfel 10 ani am realizat ca nu facusem nimic in viata si mi s-a nascut dorinta de-a ma schimba. Astfel am ajuns la Centrul Teen Challenge. Aici recuperarea este foarte grea, pentru ca se studiaza mult. Pana sa vin la Teen Challenge nu am citit nici o carte. Aici trebuie sa citesc doua pe saptamana, plus Biblia in fiecare zi cate o ora. E greu! Este mult mai usor pentru tineri daca nu incearca niciodata droguri, indiferent de tipul de drog. Intotdeauna un drog mai slab te va conduce la unul mai tare, pana ajungi la varf, cand nu mai ai nici o scapare. Si inca un lucru: evitati anturajul cu baieti care consuma si nu cumva sa ii numiti “prieteni”, pentru ca dependenii de droguri nu au prieteni, ci doar persoane de care pot sa profite.

Alex Ruptureanu
23 ani

Cum mă prezint? Simplu: Aurelia, alcoolică! Dacă în urmă cu 10 ani cineva mi-ar fi spus că am să devin alcoolică aş fi fost în stare să-l bat, deşi violenţa nu mă caracterizează. Şi cu toate acestea am devenit alcoolică. Timp de 45 de ani viaţa mea s-a derulat liniştit fără suişuri şi coborâşuri. Aveam un servici bun-inginer chimist- aveam casa mea şi un băiat. Fiind divorţată nu îmi lipsea decât un suflet apropiat mie, cu care să suport binele şi răul. În toţi aceşti ani, nu pot să spun că nu am consumat deloc alcool, dar alcoolul nu era atunci o problemă pentru mine. Îmi plăcea câte un pahar de coniac la diverse ocazii dar nu făceam din consumul de alcool un obicei.
Odată cu anul 2001, am început să consum alcool din ce în ce mai des. Am întâlnit şi un bărbat care era consumator de alcool. Am început o relaţie cu el şi am hotărât să locuim împreună. Au apărut greutăţi cu serviciul şi cu băiatul meu. Adunate toate la un loc mă făceau să consum alcool pentru a evita pe moment toate nemulţumirile vieţii. Nu mi-am dat seama că alunec pe panta beţiei. Eram într-un cerc vicios. Consumam zilnic alcool, după ce ajungeam acasă de la serviciu. Nu-mi plăcea berea, dar îmi plăceau votca şi coniacul.
Abia în anul 2005 mi-am dat seama că am o problemă cu alcoolul după ce am ajuns la dezalcoolizare. Mi-am spus atunci că n-o să mai ajung acolo niciodată, dar nu a fost aşa. După trei luni de abstinenţă am crezut că voi putea controla consumul de alcool, dar dezastrul a fost şi mai mare. De-abia aşteptam să ajung acasă de la serviciu ca să pot bea. Îmi procuram zilnic sticlele de votcă şi le ascundeam ca să nu le găsească fiul meu sau soţul ( cel de-al doilea). Realitatea este că nu aveam pe nimeni lângă mine care să mă ajute să mă opresc din băut. Soţul continua să vină tot timpul băut acasă să-mi facă numai reproşuri şi ameninţări că mă va părăsi. Fiul meu a plecat la lucru departe de casă şi de mine. În aceste condiţii, singura mea ’’bucurie’’ era sticla de votcă. Ajunsesem în anul 2006 să consum câte 1,5-2 litri votcă pe zi. Nu mă mai interesa nimic: nici cum arăt, nici ce spune lumea, nici ce se întâmplă cu serviciul meu. În perioada din zi (dimineaţa, cât eram la serviciu) când nu beam, eram conştientă de tot răul ce mi-l făceam şi îmi promiteam mie că nu o să mai beau. Dar cum ajungeam acasă, primul lucru era să-mi fac provizia de votcă până în ziua următoare.
Aşa că, în august 2006 am ajuns din nou la dezalcoolizare. A urmat o perioadă de patru luni când n-am consumat alcool, după care am început din nou. În februarie 2007 soţul m-a părăsit. Eram din nou singură. Îmi înnecam amarul şi singurătatea în băutură. Mama mea era cea care se ruga pentru mine. Încerca să mă controleze, dar eu găseam mijloace de a-mi procura băutura şi de a o ascunde de ea. Ajunsesem să mă trezesc dimineaţa consumând rapid 300 ml votcă pentru a-mi putea coordona mişcările. Zilnic îmi propuneam să nu mai beau, dar nu mă puteam opri. Credinţa în Dumnezeu slăbise, mă gândeam din ce în ce mai puţin la EL. Cu toate acestea Dumnezeu a avut grijă de mine. Mi-a arătat, în vis, printr-un preot că a sosit momentul să încetez băutul. Acel vis m-a speriat încât din acel moment nu am mai băut. Am cunoscut apoi grupul A.A. care a devenit pentru mine a doua familie. Au trecut de atunci doi ani şi jumătate. Mi-am recăpătat încrederea în Dumnezeu şi în forţele mele. Încerc să ajut şi alţi alcoolici, spunându-le povestea vieţii mele.
Am participat, de asemenea, la două programe de psihoterapie de grup, în cadrul asociaţiei ’’Identitate’’ şi am reuşit să-mi identific gândurile şi sentimentele care m-au îndepărtat de esenţa mea divină. Am învăţat să-mi înving slăbiciunile, urmându-L pe Isus, care zice: ’’Vino după Mine.’’ Lucrez în asociaţie încă de la înfiinţare, în programele de voluntariat.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi celor care m-au sprijinit în aceşti doi ani minunaţi de abstinenţă şi doresc ca lumea să înţeleagă monstruozitatea acestei boli numită alcoolism.

Aurelia